Departamentul Șerifului din Richland County investighează incidentul filmat de colegii șocați ai tinerei eleve. Agresiunea s-a petrecut în liceul Spring Valley din Columbia, Carolina de Sud și a ajuns rapid pe YouTube.
Clipul video prezintă momentul în care polițistul o roagă pe elevă să se ridice de pe scaun, în sala de clasă. „Fie vii cu mine de bunăvoie, fie te oblig să vii!”, o avertizează polițistul pe adolescentă.
Înainte ca eleva să reacționeze, omul legii o apucă de gât și o trage după el, cu tot cu mobilierul școlii, în timp ce colegii privesc înmărmuriți toată scena, scrie Daily Mail.
Fata este scoasă cu forța din clasă și polițistul urlă la ea, spunându-i să țină mâinile la spate. Ben Fields, polițistul agresor, a fost suspendat în urma acestui incident. Mai mult, șeriful comunității s-a declarat indignat de aceste imagini, dar cere timp pentru a definitiva ancheta.
Potrivit autorităților, eleva respectivă ar fi fost recalcitrantă și omul legii a arestat-o, după ce directorii liceului au solicitat intervenția lui. Pe de altă parte, potrivit presei americane, polițistul Ben Fields a mai fost acuzat și în trecut de comportament agresiv asupra unor elevi.